Hei-Rup şi tot ce îşi dorise vreodată

Noaptea. Puccini. În ring intră Pavarotti. Gigi vrea să doarmă. Corul începe Nessun Dorma. Sictirul iese din Gigi. Iese şi somnul din Gigi. Coase şi furci ca la Flămânzi 1907 apar. Toate sclipesc la bec, nu la soare. Sinatra se lăbăgeşte când ascultă. Se gândeşte la mă-sa. Frank Sinatra începe să cânte "Dar secretul meu este ascuns în mine; nimeni nu va şti numele meu! Nu, nu! Ţi-l voi spune gurii tale când lumina va străluci!; Şi sărutul meu va topi tăcerea care te va face să fii a mea; Nimeni nu ştii numele său ... şi noi toţi vom fi nevoiţi să murim! " Când am văzut asta, am zis : "Cum pula mea ? " Undeva, aproape undeva departe, o praştie loveşte păsărele cu fundul prelung… Nu pot să cred! Chiar nu pot să cred, nu pot să cred, nu pot să cred! Era şi timpul, după toate rahaturile pe care le suportase Vlăduţ, mi-am imaginat că nu era cine ştie ce victorie grandioasă, dar era tot ce îşi dorise vreodată. Hei rup!