29 februarie, 2008

Eseu Obiectiv si Serios Despre Planul National de Dezvoltare al Scrânciobului din Părculeţul din Spatele Blocului.

Era un Ion, avea si nume de familie, Iliescu i se spunea, ca era mai comun. Ionel obisnuia sa stea in parculetul din spatele blocului, era un pierde-vara, un bully, cum ii zic americanii. Ionel, cum a ramas el acolo cel mai mare din cartier, se lua de copiii mai mici din parculet si le dadea castane. Cateodata le mai lua banii de pufuleti si Eugenia. Cel mai mult se lua de Adrian, ca e grasut si radea de vocea lui. Lui Adrian copiii ii spuneau Numaramiouale, ca lui ii placeau mult gainile si sa manance omleta. Adrian a crescut repede mai mare, mai era si gras, iar cum Ionel nu mai putea sa-l bata usor, si-au facut gasca. Adrian a mai adus pe unu’ in gasca, pe Mircea, dar copiii il strigau Geana, ca are nasul lung si e rr-it. Geana era venit din alt oras, si vorbea frumos. Mie mi-a placut la inceput de el, dar dupa ce s-a inhaitat cu Ionel si Adrian nu mi-a mai placut. Ionel nu-l prea place nici el pe Geana, dar a spus ca daca-s mai multi o sa ia mai usor bani de pufuleti si Eugenia de la copii, o sa ia chiar si de mentosane. Noua nu prea ne-a convenit, dar eu oricum nu prea aveam bani sa le dau. Cel mai putin le dadea Gigi, ca el statea mai mult la tara, si nici cand era scoala nu prea venea, ca avea treaba multa acolo. A mai trecut timpul, si Ionel, Adrian si cu Geana au crescut mai mari, dar noi, ceilalti copii, tot mici am ramas. Dar eram deja invatati cu castanele si sa le dam banii de pufuleti si Eugenia, chiar si de mentosane. Tanti Iliescu l-a certat odata tare pe Ionel si i-a spus ca de ce se joaca cu copiii aia mici cand el era asa de mare, si sa isi caute un seviciu adevarat. Ionel a plans ca nu mai putea sa stea in parculet cu Adrian si Geana, era tare suparat. A ramas Adrian cel mai mare din parculet, dar el nu prea stia cum sa ia bani de la copii fara Ionel, si l-au parat copiii la tanti Numaramiouale. Ea a spus ca o sa-l pedepseasca, dar nu prea cred ca l-a pedepsit tare, doar l-a tinut in casa. A mai ramas Geana in parculet, dar pe el nu prea il bagau copiii in seama. Chiar daca avea gura mare si se mai certa cateodata, noi, copiii mici, mai radeam pe ascuns de el ca are nasul lung si e rr-it. Dupa aia au fost niste oameni si au pus topogane si scrancioburi noi, iar pe cele verzi si vechi le-au luat, si mie imi placea foarte mult, mai ales ca aveam bani de pufuleti si Eugenia, cateodata si de mentosane. Cica Ionel s-a apucat sa bea, si acum i se spune Ionel Ionelule, ca ii place cantecul ‚Ionel Ionelule’. Copiii mi-au spus ca Ionel Ionelule a fost si a rugat-o pe tanti Numaramiouale sa-l lase pe Adrian afara, sa se joace cu copiii, si a vorbit si cu Geana sa fie iar impreuna , sa se joace in parculet, chiar daca Ionel Ionelulea e acum mai mare, dar o sa se ascunda de tanti Iliescu. Dar noua nu ne mai este frica, am crescut mai mari cat au fost plecati, nu o sa le mai dam banii de pufuleti si Eugenia, si nici de mentosane, dar o sa-i lasam sa se joace acolo intr-un colt din parculet, ca si ei sunt copii si am copilarit impreuna.


24 februarie, 2008

Cuvantul Mafiei Mafaldei






















Nu stiu ce drepturi am asupra imaginii, probabil ca nici unul, decat sa o privesc, dar abia astept sa o patesc.

30 ianuarie, 2008

Keep Your Lamp Trimmed And Bur sau Cum Mi-am Asfaltat Fata Blocului


Era o dimineata stranie, si cativa puscariasi, cam zece, curatau terenul din fata blocului. Erau foarte orbi in munca lor, ca si cum ar fifacut asta toata viata lor speciala, si nu stiam a cui era vina. Dadeau dovada de dexteritate si polivalenta. La un moment, cred ca special ales, gardianul scoate din buzunar o punga albastra, dintr-aia mica ce fosneste des, in care era cu siguranta ceva. Si aveam dreptate, gardianul scoate partial din punga un colacel. Musca din el, ca un expert ce se pricepe la toate specialitatile gastronomiei, si mesteca bland, dand din cap afirmativ. Dupa ce inghite, ii spune ceva puscariasului de langa el, si ii intinde o bucata din colacel. In timp ce gardianul isi curate ramasitele dintre dinti cu limba, privea mandru la norocosul care a primit o bucatica din colacel, asteptand parca o confirmare. Dupa ce-si devoreaza in viteza partea, incepe sad ea din cap precum gardianul, apoi cere o bucata pentru un coleg de-al sau, bucata pe care o si primeste, fara sovaiala, cu o corectitudine frateasca. Cel de-al treilea isi baga in gura partea, rapid si cam neincrezator. Gardianul intinde ultima bucatiga altui puscarias, caruia-I spune: ‘ ia si tu ma, o bucatica, sa vezi ce bun e!’. cu zambetul pe buze si cam rusinos, mananca si cel de-al patrulea din colacel, visitor, cu ochii inchisi, timp in care, cel neincrezator, mult mai luminat la fata, incepu sa discute cu ceilalti doi norocosi. Dupa ce termina si ultimul de mancat, gardianul I l intreaba : ‘ei, cum e?’, apoise strang toti intr-un cerc plin de egalitate in care toti incep sa-si dea cu parerea asupra colacelului.
Am vazut o analiza atat de profunda asupra colacelului, plina de libertate in tot ce poate contine ea: istorie, infulecare, urmari etc. Nu mai vazusem atata libertate si filosofare asupra unui lucru din care o poti obtine, afara de 2 Mai, si am spus ca ma cac in curatenia din fata blocului, de la care ei s-au oprit, si ca lumea e destul de frumoasa si fara ea. Libertatea vine dintr-un colacel!

18 ianuarie, 2008

A lonesome papanas



Sunt un papanas, ‘a lonesome papanas’. Osisnuiam sa fiu pufos, viu colorat, dulce, putin amarui precum scortisoara in cuptor, iar de aroma pe care obisnuiam sa o am, nici nu va mai pot vorbi, irezistibil. Viata imi era precum bucataria celei mai mari gospodine de cartier in care era un papanas prospat scos din cuptor, invelit cu cel mai calduros si pufos prosop scos din dulapul pentru prosoape. Eram nisipiu, auriu si straluceam sub flacarile aragazului in serile de iarna cand se intorc de la sanius copiii, infometati, cu picioarele atat de inghetate incat nu si le mai simt si cu nasurile rosii care abia asteapta sa se bage in papanasul de sub prosopul din bucatarie. inocent precum un papanas obisnuiam sa fiu, dar nu am fost mancat la timp, doar savurat, si viata sub prosop m-a uscat.


19 decembrie, 2007

Am venit

Acesta fiind primul articol/tableta pe care trebuie sa-l scriu sunt nevoit sa va dezamagesc de la inceput. Chiar asa, va dezamagesc, nu pot scrie o stire pentru ca as pare brusc si deja familiarizat cu activitatea pe un blog. si mai deranjant decat orice, as fi obiectiv. O alra varianta pentru un inceput ar fi o prezentare, dar acum e indecent. Asa ca o calatorie lunga nu se vrea a fi inceputa brusc sau indecent, cu atat mai putin neinceputa. Acum, sperand ca nu ma voi scuza si pentru al 2-lea articol, inchid scrierea care pentru voi e neinsemnata, insa pentru mine e o motivare a absentei unei substante.